Flautul descintat

Flautul descintat

de Tudor Arghezi


Argatul, auzind ca-l cheama,
S-a turburat, de buna seama,
Si ce mira mai mult oierul
E ca-l chema la curte chiar boierul.
Stapinul, trindavind in slava lui,
Nicicind nu se-aratase si nicicui,
Si dimbrias la staule de-o viata.
El nu stia macar cum e la fata.

Gospodaria lui de prin Amiazamare
Se cirmuia de sus, din departare,
Cu mori, cu turme, cu bucate.
Doar pe la cistiguri, din cetate,
Trageau in sate, intr-acoace,
Incapatoarele cerdace,
Carele-nnalte (putini, boloboace,
Cosuri si papuri) incarcind cu plin
Cas, miere, griu, porumb si vin.

Saminta brazdei grase, muncita stins si crunt,
Din spicul cu mustata, zbirlit, cu miez de unt,
Si sacii grei cu aur de malai -
Plecau in covitrele cu cai.

Portocalii, stiuletii-mpletiti cu boaba mare
Cu niste faguri de margaritare,
Culesi cu patru fote curate, de panusi,
Ieseau din subsuoara cocenilor, papusi,
Si toate, vii, ogoare si prisaca.
Urneau din batatura uscata si saraca,
Si se ducea puhoiul plavanilor, agale,
Ca satele, devale.

Ba oamenii puteau sa creada
Ca sint purtati ca o cireada,
Nu-mi mai aduc aminte si am uitat cu cite
Girbace si ce feluri de joarde si de bite,
Caci intre oameni si stapini
Era un gol zidit, ca la fintini,
In care apa suie-n gol si de-a gata,
Tirite sus cu lantul si galeata.
Izvorul nu se poate nici uita
In ochii celuia ce bea,
Nerabdator tisnirea sa i-o soarba
Cu gura lacoma si oarba.

Din pricinaa de ziduri si de gol
Si pasarea lua calea de ocol.
Poruncile peste mosie
Veneau pe la ispravnicie,
Ispravnicii, pe linga ei,
Aveau alti multi ispravnicei,
Si-acestia calfe, ucenici
Mai mari, mai mijlocii, mai mici;
Dar fiecare se-mputernicise
Cu un crimpei din pravilele scrise,
Si fiecare-si ascundea la sin
Farima lui de petec de stapin.
Trimise, spuse si umblate,
Poruncile -ajungeau schimbate
Si tot mergind din ins in ins
Soseau pe dos, parca-ntr-adins.

Stapinul, n-aveai voie, ca pe moaste,
Nici de-ai zari, necum de-a-l mai cunoaste.
In dreptul buzelor si-al fetii
Faceau de straja logofetii,
Si dintre ei spatsri, scutari,
Pazeau fruntasii carturari.
Stapinul de ogoare si de ape
Era un bun al slugilor de-aproape,
Si cind voiai sa-ti vezi cirmacii
Ti-eseau nainte psaltii si tilmacii.
I-ai fi privit:
I-ai fi minjit.
I-ai fi rugar:
I-ai fi spurcat.
Cind lacrima nu stie de zabava,
Oftatul nu e de isprava,
Necazul insa nu tihneste
Si nu-i pe boiereste.
Te-apuca, taci! si taci daca te doare,
Ca se deoache pofta de mincare.
Si nu stiai, ca vai de capul tau,
De nu-ti era mai bine cind iti era mai rau,
Nedumerit, ca vai de tine,
De nu era mai rau cind iti era mai bine.

Porni cam pe la toaca...
Mai mult decit sa-l bata, ce putea sa-i faca?
O sa-l omoare? o sa moara.
Nu moare doar un rob intiia oara,
Ajunse, dupa ornic, de la sase,
Cind soarele se uita printre case
Si cata innapoi.
Cu chivare, la use, si suliti, erau doi.
Porunca e porunca. L-au lasat.
Ciobanul a intrat,
Murdar de naduseala si de praf
L-a dus din spate un vataf,
Tragindu-si prin belsugurile de odoare,
Ca vai de lume, bietele picioare.
Si nu putea sa-si vie-n fire.
Era ca o biserica si ca o minastire,
Cladita parca de Satana.
Parca-i simteai duhoarea si pulpana
Fosnite prin unghere.
O altfel de-ntocmire si putere
Decit la stina si la plug.
Altfel de mestesug
I se vadeau argatului la curte.
L-au mirosit ciinii lungi cu labe scurte,
L-au miorlait pisicile, cu blana
Molateca si nazuri de cucoana,
Trintite-n perini cit sofaua
De-o lene tremurata ca damblaua
Umblind in colivii sa se atirne
L-au ris si papagalii cu pliscurile cirne
Un maimutoi dadea-n caruta
Un alt soi de maimuta,
Iar un vultur cit omul, subt zavor,
Zmuncea de o catuse batuta pe picior,
Sali mari in care timpul tinjea si adormise,
Si cimitire-nchise.
In lustrul pardoselii de lespezi reci, de ceata,
Zacea o licarire de cremene si gheata.
Paretii, de la podina la grinzi,
Unii dadeau intr-altii cu oglinzi,
Si impatrit de zece ori, in coada,
Veneai, in loc de unul, o gramada.
Si te sfiiai de sineti ca de niste
Straini iviti in priveliste,
Din ape sure, lungi ca niste strane.
Avea si gustul umbr-ntre icoane,
Dind zvonuri pe soptite din tacere,
Din incapere-n incapere.
Ion, vazindu-se o suta,
A dat sa strige : - "Doamne-ajuta!"
Si glasul lui, ca-ntr-o pustie
Stirnita, s-a facut o mie
Se razgindea si sovaia sa calce
Pe scoarte si covoare cit o falce;
Nu mai vazusem de cind e, Ion,
Odai cit o pasune si pres de un pogon.
In strani, cu papuri la spinare si sezut.
I se parea ca vede ce nu s-a mai vazut.
Si ca o capra schioapa, pe trei cai,
Se-mpiedica de praguri si odai.
"Bine-o trai boierul, isi zise, si nu-i chip sa
Nu-l jinduiasca omul. Dar mai bine lipsa."
-"Doamne! ofta ciobanul abatut,
Mai rau tu nu m-ai fi batut."
Si se sucea tiptil prin asa,
Infricosat ca spaima il apasa.
Si ii venea sa-mpunga-n zid, sa muga,
Catind cu ochii use, ca sa fuga.
Ca-si aducea, mihnit aminte
De tihna lui de mai nainte
Si incerca dintre comori sa scape
Ca din rasparul unei ape.
-"Nici n-ai venit si vrei sa pleci/ ii zise
Stapinul, care-l auzise.

-"Ce faci la curte?" l-a-ntrebat.
-"Cioban sint, sarut mina, si argat."
-"Si cum esti poreclit?"
-"Ion" raspunse prea smerit.
-"Si ce simbrie ai?
-"Itari, obiele si o chila de malai,
Si-un miel de Paste, ind is multi, cucoane."
-Sezi colea, linga mine, jos, Ioane,
Zise boierul, hotarit si tare. -
Mai am o intrebare:
De unde-ai invatat sa cinti din flaut?
Ca de-aia te-am chemat, ca sa te aud.
Ba, te-am chemat si pentru altceva...
Vezi casa asta/ E a ta.
Nu poti ramine fara parte. Argat si sluga pin' la moarte.
Te-am auzit cum cinti si-mi place.
Apropie-te, vino mai incoace.
Si sezi aci, pe jiltul meu.
E-al tau, ti-am spus, fa ce zic eu.
Stai bine, ce te ghemuiesti?
Tu nici nu stii ce mester esti
Si ce cinstire ti se mai cuvine
Fata de unul nensemnat, ca mine.
Nu am o fata, ca ti-as da-o tie,
Ca-n basme, o domnita cu imparatie.
De-aci nainte, vreme noua,
Vom face viata pe din doua,
Desi prea bine inteleg
Ca ti se cade totul pe de-a-ntreg.
C-ar trebui, cu-adevarat.
Tu sa fii domn, si eu argat.
Flautul tau e flaut descintat.
Vazusi de ce te-am fost chemat?
GHiersul ti-e dulce, graiul ti-e ales
Si are tilcuri bune, cu-nteles.
Tu trebuie, de-aci nainte,
Sa faci numai atita: ghersuri si cuvitne.
De o cam data-ti dau din toate
O legiuita, sfinta jumatate.
Intinde mina, ia-le:
Nu-s ale mele, 's-ale tale.
Ti-ajunge? Nu masor cu cotul
Si, daca vrei, zisei ca-ti dau si totul.

Ion isi zise: "Doamne, cel din cer,
De spaima-mi vine iar sa zbier.
Nu e aievea, asta-i vis
Si numai Duhul Rau mi l-a trimis,"
Ca-ntr-adevar, Ion argantul,
Il deslusea-n boier pe Necuratul.
-"Stapane, -zise- nu mai stiu:
Sint sanatos, sint mort, sint viu?
Un lucru stiu, ca sint nauc.
Cind si eu ca o cioara, ca un cuc,
Si niciodata nu m-as fi gindit
Ca fac ceva deosebit.
Eu am crezut, sa fie zicala mea iertata,
Ca flautul nu-mi face o ceapa degerata,
Il cert si eu, asa, -ntr-o doara,
Si sufletu-n el si-acum ca-ntiia oara.
Berbecilor tai, poate, le placuse
Si babelor, cu caiere pe fuse,
Si asculta la flaud si un ied.
De-mi spui si dumneata incep sa cred.
Ia seama insa, doamne, voia buna
Sa nu ne dea de gol si de minciuna.
Am auzit odata ca mai-marii
Sa sarutau la chef cu lautarii
Si ca trziti, a doua zi, cu greata.
Ii trimiteau la streanguri cu dis-de-dimineata.
Ori, poate, neavind boier in loc,
Umbli cumva sa-ti bati de mine joc?
Ca n-are rost sa pui pe mine pret
Si sa ma faci din sluga cintaret.
Lasa-ma sluga, nu ma vreau stapin,
Ca sa ma tiu de domni si sa-i ingin,
Sa-mi fie frica de le-oi zice ba,
De voi tacea cind ei m-or intreba.
Ca sa ma sperii de-ntrebare
Si nu prea intr-un voia lui cu fiecare
Si n-am la toata vorba nici raspuns.
Am un stapin: nu-mi este de ajuns?
Cu ceilalti, mai mici ca dumneata,
Imi este mai lesne a ma descurca.
Scaparea bacilor desculti
E ca nu vor stapini prea multi.
Daca ma fac boier poate ca-i bine;
Nu te mia tin de rau, in gind, pe tine;.
Ca sa-ti feresti, Ioane, tu, gitita, de streang,
Dator esti tuturora metanie si hang.
Si poate ca, dintr-una intr-alta, niciodata,
Asa e boieria, nu scapi fata curata.
Si facem, mi se pare, si tirla de ocara,
Stind pe la use, ploconit la scara,
Rinjit in sila, pina la urechi,
La musafirii tai, si noi si vechi.
Sa casc de casca ei si, la sudalme,
Sa ma ridic si sa le bat in palme
Si sa ma strimb si sa ma-nchin,
Sa zic la toate: "bine" si "amin"
E greu sa ma mai tugui, sa m-ascut,
Ca niciodata nu m-am prefacut,
Orice-as mai fi, o sa ramii ce-am fost,
Ion, ciobanul de la oi, cel prost."

-"A da-ndarat nu se mai poate,
Ti-am asezat si drepturile toate.
Uite si cheile de la palat
L-am pregatit si-asteapta incuiat.
Are odai cu arme si podoabe,
Fecioare dintre roabe,
Uleiuri, mirodenii, te mingiie
Cu bun miros de rodii si tamiie.
Desprinsepletele, mai jos de sale,
Asteapta pipaitul degetelor tale.
Leapada straiele frumos,
Da chica si caciula jos,
Si lasa-te in voia lor, la fete,
Alt chip sa-ti faca, palid, mai baiete,
E un palat, cum ai sa-l vezi,
Pe dinlauntru cu gradini si cu livezi,
Poteci de sticla, ca atlazul,
Leaga amurgul brazilor cu iazul,
Si apa de matase
A mir si trandafir si ea miroase,
Ioane, nu esti tu om de rind
Si vreau de-acolo sa te aud cintind."

-"Bine, jupine, -zise, ma voi duce."
Si din opinci la crestet el si-a facut o cruce.
"Vezi, Doamne, - s-a-nchinat, - incalte,
Nu m-ai ferit de treptele innalte."
Si zise-n sine: "Ai s-ajungi ciocoi,
Cum ne mai intelegem amaindoi?
Intre boieri si-ntre vadane,
Mai pot sa-ti zic, eu, tie, ma, Ioane?
Cind te-ndragesc mai-marii nu-i semn bun,
Mai bine-mi da o punga cu tutun
Si un amnar ori un chibrit,
Si-as fi si eu mai multumit.
Ca domnii astia sau te duc in poala,
Sau te alunga-n pielea goala."

Cind a intrat, aidoma s-a-si-ntimplat
Era o tara, nu era palat.
"Printul" Ion era de mult dorit,
Dar straiele nu si le-a primenit.
Femeilor ce l-au cuprins cu graba
Le-a zis: "Duceti-va, vedeti-va de treaba."
Pe robii-ncovoiati in temenele
I-a slobozit de munci si cazne grele,
Iar bucatarilor, care-ncepeau sa friga
Le zise: "Mi-e dati-mi mamaliga.
Voi sa mincati bucatele, vinatul
Si tot ce are mai gustos palatul.
Eu cu atit ma multumesc,
De felul meu sint pustnic si postesc.
Deschideti mare poarta mea,
Sa intre si sa iasa cine vrea.
Toti oamenii-n camase alba
Au dreptul la dreptate si la jalba."

El nu se-atinse nici de pat
Si s-a culcat incins si imbracat
Zgircit pe bita, frint,
Lipit, ca radacina, de pamint,
Si-si zise : "Spune gindul, sa-l ascult,
Ca asta n-o sa tie mult",
Si mai strain de cind trecu hotarul,
Si-aduse intr-o seara si magarul,
Si ciinii, in palatul mohorit,
Si oile, sa-i tie de urit.

A stat ce-a stat acolo, cu hrisov,
Intre rachiti si trestii, in ostrov.
Un timp de vreme, soarele
A luminat si-ntunecat, izvoarele,
Si luna-si lua lin drumul prin zavoaie
Culcata pe un nor, ca pe o oaie.
Chiar intr-o noapte de furtuna mare
Vei vataful domnului calare.
-"Ai sa te muti, Ioane, din conac,
Ca flautele nu-i mai plac.
Are auzuri si urechi mai multe,
Si alte scule vrea s-asculte.
Dar lasa-ti flautul in cui,
Cu suflu-n el ca suflul e al lui."






Flautul descintat


Aceasta pagina a fost accesata de 1773 ori.
{literal} {/literal}