Cuiul
de Tudor Arghezi
Intr-o vreme la-nceput
Si-ntr-un leat nemaistiut,
Care, nu pot sa insemn,
Casele erau de lemn.
Si ulucile de scanduri,
Ca si azi, intinse randuri,
Puse strimb si cap la cap
Si proptite cu protap.
Dar zburau cu fiecare
Vant mai tare,
Case, garduri si patule;
Si in timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai imprastiate
Si-ncepea din nou si iar
Truda muncii in zadar.
Ca sa scoli din clatinare
Iarasi doagele-n picioare
Si din nou sa le anini
Cu te miri ce radacini.
Cui de tapiterie
Nazdravan, cum altul nu-i
Un baiat al nimanui
Nascoci, atunci, un cui.
Si l-a scos si aratat.
Cuiul nou o saptamana
A umblat din mana-n mana.
A fost strans si pipait,
Pus pe limba, mirosit,
Nici-un om nu intelege
Cuiul teapan cum sa lege,
Fara funii si curele,
Scandurile intre ele.
Nazdravanul si golanul
Il infipse cu ciocanul.
Zice unul: „– Dragul meu,
Asa cui faceam si eu,
Poate chiar mai dichisit,
Insa, vezi, nu m-am gandit.”
Cuiul
Aceasta pagina a fost accesata de 5572 ori.
