Balada maestrilor
de Tudor Arghezi
In desagi, pe umar, varu-meu Pacala
Aducea-n tirg oua si smintina-n oala,
Numarind la mina cit e saptamana,
Cumpanea cu oua, brinza si smintina,
Si pornea de joia si cu bulzi de cas,
Sa-i ajunga vineri marfa in oras,
Cind din casa-n casa, pentru fiecare
Domn, avea vreo turta si prin buzunare.
Advocati si doftori si adeseori
Cintareti si pictori, dascali si actori,
Dintr-un timp aude un cuvint ciudat,
Care fuse-aproape greu de invatat.
Cind vorbeau pe scara-n usi ori pe ferestre,
Domnii, musterii, isi zicau "maestre".
Cite cinci si zece de-astfel de pedestri,
Adunati la poarta, toti erau maestri.
"Ce-o mai fi si asta?" se-ntreba Pacala,
Ca n-am auzit-o-n piata, nici la scoala.
Poate-n capitala este si ramine,
Ca-n gaiesti, cum fqace "neica" sau "jupine"
Dar vazu ca vorba "maestre" stirneste
O inviorare, parca-i frantuzeste,
Si la batranete si la tinerete.
El, un an de zile puse sa o-nvete.
Cei chemati cu vorba care i se spune
Infloresc in sine-ndata. Ce minune!
Cum le zici "maestre" in ce-aveai de spus,
Gitul li se-nnalta de trei ori mai sus,
Omul e mai ager, mai vioi, mai sprinten,
Ca un roi agale, indemnat de pinten.
Si Pacala-si zise: "Vorba asta scurta
E ca mingiierea porcului pe burta.
E cu farmec dulce si, din strimb ori ciung,
Simti ca te lateste si te face lung.
Insul se mindreste, limba-i se deznoada
Si ia vint si, vesel, da-n nadragi din coada.
Mai, ce bine-mi prinde!
Am aflat si harul
Sa-mi pui in picioare bine si magarul.
Cum ajung acasa, vad eu cit ii este
De fudul auzul, si-o sa-l strig: Maestre"
Balada maestrilor
Aceasta pagina a fost accesata de 13974 ori.
