Hotul
de Tudor Arghezi
In cutia cu palarii vechi, sta un urs, de catifea. Daca nu era galben ca floarea soarelui, el ar fi fost fioros, si podul intreg ar fi tremurat de frica lui. Aveam in pod doi berbeci naparliti, trei vaci fara picioare si un armasar, care sta in pod fiindca era de lemn si vopsit cu pensula verde. Dar ursul era galben, si culoarea aita micsoreaza seriozitatea lucrurilor, nu sperie pe nimeni si au luat-o florile pentru ele. si mai avea ursul doi ochi de sticla, care se uitau drept in tavan. Domnisoara cusatoreasa, imbracand ursul din sase petice croite frumos, cred ca s-a inselat cand a trebuit sa-i puna si ochii, gresind cutia ochilor de urs si luand, dintr-alta cutie, doi ochi de porumbel. Un urs se cere incruntat: ursul nostru din pod se uita cu bunatate.
Ursul statuse jos, in casa, doi ani intregi si ajunsese atat de stricator, incat am fost nevoit sa-l pui deoparte, in singuratate, si el s-a trezit in cutia de palarii, numai dupa ce incercasem zadarnic fel de fel de mijloace de indreptare.
Croind ursul din fata unei scurteici, mostenita de la o cucoana bunica, croitoreasa nu se gandise ca, fara sa vrea, ii da, prin potrivirea madularelor, niste naravuri; pe care nici scurteica, nici catifeaua nu le avusesera in timpul lor. Tatal ursilor, care umbla nevazut prin lume si ingrijeste in munti de copiii lui, sapandu-le pesteri, rasturnand iarna cate un pietroi pe barloage, spalandu-i in somn, pieptanandu-i si taindu-le unghiile cu un ferastrau de argint, face ce face si trece si pe la ursul de pasla, pentru copii, si le da cate un crampei de narav.
Ursul nostru se naravise sa fure, si nu fura altceva decat bomboane, ciocolata, dulceata, fructe si rahat. Cand Tatutu aducea o cutie cu lucruri dulci, ursul mirosea si golea numaidecat cutia, fara sa-l vada nimeni.
- Cine a mancat ciocolata ?
- U'su, raspundea baiatul, ridicand din umeri. Nu mai e.
- Dar cutia cu bomboane englezesti ?
- U'su, raspundeau fata si baiatul.
il vazusera amindoi. L-au prins de cateva ori cu cutiile in brate fugind subt canapea. L-au si batut. Odata i-au rupt o ureche de bumbac. De doi ani de zile, ursul a mancat toata dulceata de zmeura si de chitra, caisele verzi, nucile, serbetul. insa el nu manca tot borcanul, lua cate putin, ca sa nu se cunoasca, scotea cate un pumn de bomboane, cateva bucati, si le manca pe toate cu incetul.
Asa s-a facut ca am trimis hotul in pod, ca sa-l pedepsim si sa crutam dulceturile copiilor. insa el fura si acum. Vine din pod. Noi nu l-am intalnit niciodata pe scara, se fereste de noi, insa copiii l-au vazut de mai multe ori cum vine, cum deschide dulapul, cum desface borcanele si cutiile, cum le goleste si cum fuge indarat. De copii, ursul nu vrea sa se fereasca. Stramutarea lui in pod a fost cu atat mai binevenita cu cat invatase de la urs sa manance zahar si mielul cu parul cret. si de la miel a invatat si mingea sa pape dulceata furata, cofeturi, cozonac si prajituri. Ba mi se pare ca ursul niciodata nu a mancat ce mananca acum toate mingile, care inconjoara borcanele si cutiile si sug din ele tot.
Tatutu nu bate ursul, nici mielul, nici mingile, pentru ca el stie ca trebuie sa creasca, si lasa dulapurile descuiate, cutiile cu capacul nitel ridicat, borcanele cu tipla nelegata, pentru ca mingile nu au degete ca sa dezlege sfoara si sa descuie dulapul.
Totusi, intr-o zi, Tatutu o sa se puie la panda, chiar in dulap. Cand ursul si mielul vor veni cu lingurita in labuta ca sa se infrupte, o sa-l gaseasca pe Tatutu intre borcane. si atunci, nu stiu care din trei va fugi mai repede, speriat: mielul, ursul ori Tatutul.
Hotul
Aceasta pagina a fost accesata de 37273 ori.
