Dansul lui Barutu
de Tudor Arghezi
In gospodaria noastra ignoranta - unde nu se stie nimic din actele istorice continentale, care se succed ca nistemonumente mari in actiune, ale planetei - evenimentele importante se petrec in interior inchis. La noi nu se face nici politica, nici stiinte sociale, si nicidecum literatura. In fata bibliotecii, care se deschide, ca localurile de noapte, tarziu; dupa ce oamenii onesti si candizi au adormit (Barutu, greoi ca o buturuga, cu bratele intinse, de inotatot prin vis, si Mitu, gratioasa si-n somn, ca o amfora culcata), noi ne jucam de-a cpra, de-a iezii, de-a ursul suparat sau povestim fantezii improvizate.
Tatutu vinde dintr-un burduf de branza, pe care-l duce in carca si-l tine de picioarele lui groase si de genunchii ca niste mere cretesti. Negustorul de branza trece prin odai si striga:
-Branza ieftina, cine mai cumpara?
Se apropie cucoana Mitu, cu cosuletul pe mana, in sal de gospodina, si intreaba:
-Cat dai, omule, branza?
-Din ce parte vrei, cuconita, ca pretul e dupa loc. Vrei de-aici? vrei de colea? sau iti place mai bine de-aici? si tatutu ciupeste incet, nu tare, din burduf, din dosul genunchilor, din burta, din gusa.
-Vreau de-aici, cere clienta, sfredelind cu degetul intre coaste; lasa-ma sa gust.
-Nu gusta, cucoana, raspunde tatutu, ca nu mai cumperi deloc. Branza asta e imputita.
-Nu sunt branza, zice Barutu, sunt Bautu!
Si comertul de branza se termina pe canapea, unde punem burduful jos si sarim pe el si-l mancam, cum apucam, asa imputit cum e.
Ora dansului dupa cina, se face cu program. Intai danseaza Mitu singura, si Barutu sta pe scaun, in public. Apoi danseaza singur Barutu, si Mitu se odihneste in stal. Finalul e dansat de amandoi. Dansatorii sunt obligati sa joace cum ii taie capul si in acelasi timp sa-si cante, nascocind un ritm vocal potrivit cu ritmul miscarii. Barutu are un cuvant si pentru odihna si pentur oboseala. Dupa ce a dansat, el zice:
-M-am otenit, stai sa ma otenesc - si se asaza.
Dansul incepe dupa usa. Mitu se duce in dormitor, inchide usa, ca sa-si faca toaleta, si sta putin, caznindu-se sa-si puie pe frunte ceea ce Barutu numeste un "cahliont". Tatutului, fara voia lui, dupa ce se rade si se spala, i se iveste in coltul sprancenii un zuluf incarligat, pe care Mitu crede ca tatutu si-l face intr-adins. Zadarnic tatutu se jura ca nu vrea sa-i vie carliontul, ca el tot vine, dar, ca sa impace pe Mitu, el i-a fagaduit ca intr-o noapte va isca un farmec, ca sa-i treaca ei carliontul lui, cu nadejdea ca va cheli mai repede, ca sa dispara amintirea. Parul lui Mitu e drept si ondularea ramane rigida.
Se deschide usa. Apare Domnisoara. Tunete de aplauze. Domnisoara saluta. Salutul ei deosebit nu seamana cu nici un salut si, ca sa nu-i stricam originalitatea, ne-a interzis sa-l corectam. In loc sa se aplece inainte, Mitu se lasa pe spate cu bratele si saluta piezis, ridicand piciorul putin de pe parchet. Dansul a inceput. El poate fi chinezesc, cambodge sau grec; meritul lui este de-a fi fost inventat fara model; caci in gospodarie nu danseaza nimeni. Odata a vrut si tatutu sa joace, dar a ras si pisica. Mitu i-a spus " Stai jos, tatutule, ca nu melge". Mitu avea numai trei ani. Si Barutu i-a spus " Esti talaghios". Iar maicuta ca sa nu-i ucida prestigiul in public, i-a soptit la ureche " Prostul mamii!" si l-a mangaiat.
Dansul Mitului e lenes, lin si sentimental. Piciorul ei fluid face un val iun sus, care se ridica treptat in mijloc, in umar, in bratul leganat, pana-n varful mainii inaltate ondulat, si apoi valul intreg coboara inapoi pana la talpi si se urca din nou cu pasul al doilea, si iarasi coboara, dand un desen de nuferi rascoliti. Si, la miscarea gleznelor si a bratelor, ia parte si figura, ochii care se leagana, grumazul care se clatina, si vocea mica.
Barutu, inventiv intr-alte domenii, in materia dansului e redus la rolul de imitator. Din douazeci de dansuri inventate de agilitatile Mitului,Barutu a prins pe jumatate unul singur, pe care il repeta, necajit ca nu are mai multe dansuri si el.
-Altul! strigam noi, cand Barutu joaca. Altul!
-Ata e antul, raspunde Barutu.
Dansul lui e comic pentru ca, gros si inelastic, Barutu face miscarile si ia expresiile de figura ale fetitei. El inchide ochii a sentiment si innoada gura a melancolie.
-M-am otenit! zice Barutu.
-Du-te si te... osteneste! zice Mitu.
Si pe cand il dezbraca micuta si, netezit cu apa rece, il intinde si-l trage ca sa creasca mare, rastignit pe pat, el spune ca a uitat sa faca la dans o fioritura, a careia executie ar vrea sa o demonstreze imediat.
-Tine-o minte sa o faci maine seara negresit, il invata maicuta. Maine o sa chemam sa se uite veverita, cioaca, soarecele, bufnita, crocodilul...
Si el repeta, silabisind treptat mai rar:
-Ve-ve-i-ta, tioa-ca, soa-i-ci-le...
Si inainte de-a numi bufnita, imbracat in hainele de noapte, Barutu a adormit...
-Noapte buna, copiii mamei, le-a zis maicuta - si ei n-au stiut sa raspunda.
Singura pendula loveste tacerea cu mutul ei tictac, ca-ntr-o perina de puf.
Dansul lui Barutu
Aceasta pagina a fost accesata de 5180 ori.