Cainele

Cainele

de Tudor Arghezi

Deasupra mormantului, invelit cu frunza de toamna, a trecut o noapte, a trecut o zi. M-am dus acasa sa i-l privesc cu adanca tulburare. Iluzia ca a fost cu neputinta; uimirea ca totusi el a murit, ca a murit pentur totdeauna, ca nu o sa-l mai intalnesc ascultandu-ne pasul, ridcandu-se in doua picioare, vorbind si anuntand sosirea flasnetei - sentimentul ca toate acestea nu se mai intampla doare.
Ma uit la farfuria decorata cu flori din care se adapa; ma aplec si ma uit in apa sa-l vad... La masa nu mai pot sa stau decat cu picioarele zgarcite subt scaun, atent sa nu lovesc amintirea cainelui care astepta la toate pranzurile la picioarele mele. Cand il loveam nitelus, fara voie, el venea repede sa cerceteze daca am gresit cu ceva si daca l-am lovit ca sa-l pedepsesc : el lua o infatisare de " nu stiu sa fi facut ceva, in orice caz nu m-am gandit sa-ti fac rau" si nu se mai intorcea la locul parasit, decat dupa impacare. Ne impacam asa : el suradea din ochi si legaan coada, eu ma lasam pe capul lui si-l puricam la radacina nasului, in gaura din frunte, ii morfoleam urechile ca niste zdrente mari de catifea si - in sfarsit- cainele ridica si botul, ca sa-i scarpin beregata. Dosul mainii pe beregata si pantec, la incheietura pulpei, erau dovezile supreme de placere pentru el si de prietenie fara umbra.
Ca sa fie pipait pe pielea trandafirie a pantecului, constelat cu cateva graunte de tata, randuite pe marginile unui buric negricios, cainele cauta canapeaua din dormitor si intre perinile dinapoi si pe cele dinainte le strangea, ca sa faca loc, lasandu-le moi din incheieturi.
Figura in atitudinea lui exprima o mare multumire, aratandu-si reversurile si devenind un caine nou, cainele cel de pe dedesubt, pe care il cunostea numai familia lui. Buzele negricioase, intoarse cu captuseala lor trandafirie, pestirta, matasoasa si uscata, infatisau o gura de peste. Organ cu organ, construit cu delicateta si belsug, el era desfatat cu mana , cu obrazul si cu vocea. Singur buricul se gadila. Masajul energic al pieptului proeminent si chilug ii da sanatate. Strangerea usoara a varfului labelor dinainte in podul palmei, ii starnea un zambet satisfacut, in auzul mangaierilor fara sens, derivate din numeel lui sau dintr-un cuvant scalciat. Muta ... Maimuta ... Tuscanu ... Fusculanu ... Tuschi ... Muschi ... Fuschi ... Mutanu ... Mutan ... Danu ... Fanu .... Panu ... Mutanescu ... Mutanski ... Musculan ...
Labele lui puternice in talpa si fine in gambe aveau pufuri intre degete variate ... Cand se intampla in strada sa calce intr-un scuipat, de care-i era evident scarba, el venea in trei picioare, scuturandu-si-l pe cel umed, ca sa fie sters cu o frunza, cu o bucata de jurnal.
Mangaierea continua cu pipairi variate pentru fiecare muschi, cu un oftat gemut cand i se apasau bratele, mai carnoase, si pulpele intre palma si degetul mare. La punga neagra si rece, daca i se atingea din eroare, cainele scotea un marait care insemna : interzis! Pe mijlocul burtii, o pensula groasa de stuf il consacra barbat si voinic. Inocenta lipsa de rusine.
Ceremonia nasului se petrecea de cateva ori pe zi, pentru cercetarea temperaturii si a sanatatii lui inegale. Capul prins in palma era ridicat cu botul in sus, obrazul ni se apropia de el si primea sau un tampon de gheata sau o senzatie aspra de uscaciune de piele. Notele de liceu stabileau gradele de competenta. Caldicelul se cifra cu 7-8. Recisorul cu 8-9. Frigul cu 10. Inghetul cu 12. Numarul polar era rostit sacramental, cu vocea mare, ca sa-l auda toata lumea.
Natura impodobise pe Pussy cu cateva varietati de par alb si cu o a sasea calitate de par negru, velur, rezervat urechilor, lucrate in ibrisin si dublate cu atlas de nuanta. Alb pe toata mantaua, culoarea herminei se termina in crestetul capului, subtiindu-se ca o carare intre urechi, pe frunte si latindu-se din nou dedesubtul ochilor, cuprinsi vioi, negri si adanci in petalele negre ale urehcilor. El semana cu o viziune alba mascata cu ochelari de motociclist. In jurul gatului, valul parului suprapunea patru-cinci randuri de gulere Stuart, argintii. Pe spinare, lana devenea rigida. Pe solduri, se friza in scarlionti de matase, pe pulpe aluneca ondulata si, coada, groasa, era ca un scul bogat de bumbac si matase, desfacut in varf. Pe picioarele din fata firul devenea metalic pana la labe. Deasupra labei se desfacea un pinten mare, sincer, din care unul intr-o zi s-a rupt.
In mers, invartita, coada atingea jumatatea spinarii, si tictacul cozii devenea rapid si elocvent, indata ce drumul ii era taiat de un caine simpatic. De obicei el frecventa tot atat de putin semenii lui, ca si tatutu pe alti tatuti. O vizita sumara in jurul cozii il edifica imediat asupra strainului, ca o singura fraza citita dintr-un autor. Dezgustat, el pornea inainte.
Dar in vreme ce coada manevra sprintena pe solduri deasupra, urechile capatau o expresie de inteligenta analitica. Firele urechii se ridicau incurcate, zbarlite cret, sifonate, facandu-i cainelui un cap de dantela. Ochii deschisi in intregime se rotunjeau in negura petelor capului, in cercuri de un efect de ametist si de aur. Cainee cocheta in jurul unei domnisoare din catei.
Momentele lui de sarcasm si spiritualitate! Uneori, rasturnat, el isi rasturna si volumul urechilor, odata cu capul. Urechile atunci i se deschideau lungi terminate cu varfuri ascutite, desfacute ca niste aripi de liliac. Si ochii i se strangeau cu o dorinta de siretlic si haz.
Apoi, infatisarile lui de seriozitate, de melancolie, de filozofica interioara scrutare, de contemplare atunci cand pe covor si razimat in picioarele dinainte, strambe fiecare in cate o parte, el lua infatisarea unei statuete compusa caricatural! Cautatura lui fixa de bleg intelept, de "mos".
Plimbarile lui, inttodeauan supravegheate si moderate de o chemare la realitati, erau urmate de o scaldatura lunga pe toale, de aruncaturi subite pe o parte, de o rasturnare, de o ridicare brusca, urmaat de o alta cadere brusca, urmata de tavaleli imense, de gemete, de sforairi rapide, incheiate cu o ingramadire generala a velintelor de pe parchet. El sta un moment pe spate, cu picioarele in aer. Cu o laba distrata isi facea vant sa alunece cu covorul pe parchetul ceruit sticlos. Sau, culcat pe o parte, imita sarpele calatorind taras, ca un inotator lungit pe umar.
Din acest exemplar genial al formelor, al miscarilor si al vietii sufletesti a aramas un mormant invelit cu frunze galbui. Si va ramanea, poate, o povestire pe car etatutu ar vroi-o frumoasa, la care va scrie cu gingasie si durere, ca sa-i lase amintirea intreaga. Si poate ca aceasta literatura fara intriga si peripetii va face pe cititor mai atent fata de catei, bun fata de caini, milos pentur lumea prietenilor statornici, a tuturor tovarasilor cu patru picioare ai nefericitului si salbaticului om.
Povestirea unui caine frumos e povestirea tuturor cainilor; a cainilor parasiti, izgoniti, pribegi din orase si sate, batutui, bolnavi, ocarati de cate un gazetar fara camin, fara familie, fara tarana, cu aversiune fata de un animal care nu se mananca si nu canta.
Si nu e nevoie ca un caine sa fie lup, mops, dobermann, spit, setter, griffon, ca sa merite o atentie respectuoasa. Toti cainii sunt caini, de neam si ne-neam, si cei mai de pret is cainii boemi, fara vatra, fara patrie, fara ograda...




Cainele


Aceasta pagina a fost accesata de 9306 ori.
{literal} {/literal}